Doi maidanezi pe str. Vlaicu Pârcălab din capitală

Un tânăr din or. Chişinău, Eugen Ghileţchi, a fost muşcat de un maidanez în timp ce trecea prin Grădina Publică Ştefan cel Mare. Eugen povesteşte cu haz de acea întâmplare. „Mergeam liniştit, când, deodată, un câine mi-a sărit în faţă şi a început să latre. M-am oprit şi aşteptam să se linişteasca, iar un alt câine m-a muşcat de picior”, mărturiseşte tânărul.

 Aceasta nu este unica întâmplare de acest gen. Oamenii se aleg, fie cu răni, fie cu sperieturi zdravene.
Din fericire, Eugen a scăpat doar cu o muşcătură uşoară, o pereche de pantaloni găuriţi şi un „prieten”, pe care-l întâlneşte ori de câte ori trece prin Grădina Publică pentru că “medicul mi-a recomandat să urmăresc câinele…”, povesteşte Eugen.

Vizualizează prezentarea

Locuitorii mun. Chişinău coninuă să fie îngrijoraţi de numărul în creştere al maidanezilor, cu toate că în Chişinău au fost desfăşurate două campanii de sterilizare în acest an. Dintre persoanele intervievate, nouă din cele zece optează pentru sterilizarea câinilor şi implicarea mai eficientă a autorităţile privind soluţionarea acestora.

Potrivit tânărului, autorităţile ar trebui să ia atitudine. “Desigur, metodele de stopare a înmulţirii câinilor trebuie să fie umane, animalele nu trebuiesc să fie torturate, dar nici lăsate în voia lor”, spune Eugen.

O vaccină costă 60 de lei…

De aceaşi părere este şi pensionara Nina care se arată indignată de faptul că sunt foarte mulţi câini fără adăpost în oraş. Nina încearcă prin efort propriu să îngrijească de câinii vagabonzi pe care-i întâlneşte. În prezent adăposteşte 15 câini şi pisici. Ea spune că întreţinerea lor este costisitoare iar o vaccină costă 60 de lei.

O sterilizare costă 300 de lei…

Costisitoare este şi sterilizarea maidanezilor. Autorităţile au stabilit preţul de 300 de lei pentru sterilizare unui câine la clinicile veterinare. Consiliul Municipal Chişinău a alocat, acum o lună, 300 mii de lei din mijloacele acumulate din privatizări, pentru soluţionarea acestei probleme. Fondurile respective permit sterilizarea a doar o mie de câini. S-au identificat, însă, circa 30 mii de maidanezi. Primăria Chişinău nu dispune de fonduri pentru deschiderea punctelor specializate. Asociaţiile obşteşti au propus o idee de colectare a fondurilor prin crearea unui cont special de donaţii. Până la acest moment, însă, conturi bancare pentru colectarea de fonduri nu au fost deschise.

Campania de sterilizare a maidanezilor se desfăşoară în perioadă iulie-decembrie, organizată de către Regia Autosalubritate şi organizaţiile pentru protecţia anumalelor. Acestea sunt instituţiile care şi-au asumat rolul de a veni în ajutorul câinilor nesupravegheaţi prin captarea, sterilizarea şi adăpostirea acestora.  Campania demarează cu paşi lenţi, pentru că, în primele două luni, s-a reuşit sterilizarea a doar 45 de câini.

Între instituţiile non-guvernamentale şi cele publice există nenumărate divergenţe privind alegerea celei mai corecte abordări pentru tratamentul maidanezilor. “Serviciul Autosalubritate nu are o infrastuctură de servicii dezvoltate”, mărturiseşte Preşedintele Asociaţiei ALGA, Dudnic Valentina. Astfel, pentru sterilizarea calitativă şi gratuită a maidanezilor s-au implicat organizaţii active în domeniul protecţiei animalelor. “Până în prezent există un ordin al ex-ministrului ecologiei, Ion Răileanu, prin care Regia Autosalubritatea este obligată să captureze maidanezii ca mai apoi aceştia să fie omorâţi”, mai comunică apărătorii animalelor.  Unii activişti ai organizaţiilor s-au arătat îngrijoraţi că metodă prin care câinii sunt identificaţi este coada sau urechea tăiată.

Până în prezent, Republica Moldova nu are o lege care să apere drepturile animalelor. Un proiect de lege a fost înaintat de către organizaţiile pentru protecţia animalelor. Proiectul de lege a fost aprobat de către Guvern, urmează să fie examinat în lectura a doua de către Parlament. Experţii din domeniul protecţiei animalelor au mai comunicat că aplicarea legii ar soluţiona problema maidanezilor şi mai puţini oameni ar fi muşcaţi în stradă.

O centură costă 350 de lei…

O altă problemă cu care se confruntă organizaţiile pentru protecţia animalelor este atitudinea din partea micilor întreprinzători. “În pieţele din Chişinău poţi cumpăra centuri şi tălpici fabricate din piele de câine confecţionate în localitatea Durleşti”, spune Valentina Dubnic. Deşi comisariatele de poliţie şi Procuratura Generală au fost sesizate de nenumărate ori, aceste practici ilegale continuă.
 La doar câţiva paşi de la intrarea în Piaţa Centrală poţi întâlni întreprinzători care vând astfel de articole.
Un comerciant pe nume Igor avea atârnate pe un suport câteva centuri din piele de oaie. Întrebat dacă are şi centuri din piele de câine, acesta a ezitat. Apoi, după ce s-a asigurat că nu-l vede nimeni ni le-a arătat. Cerea 350 de lei pe ele, “îs bune împotriva radiculitului”, spune el. După ce a înţeles că nu avem de gând să cumpărăm şi asaltat de întrebări, comerciantul a încercat să ne convingă că pieile nu sunt de câine.

no comment…

Se grăbeşte, nu a apucat să mănânce, totuşi, cu mare atenţie încalţă îndrăzneala, pentru că, înainte să ajungă acasă, mai are atâtea de facut…
 Piaţa este plină de protestatari, câţiva oameni ţin placate cu lozinci, oamenii işi arată nemulţumirea. Un tânăr flutură drapelul ţării, câţiva trecători sunt curioşi iar politicianul vrea să arate bine în ziar înainte de alegeri. Afară este toamnă, frunzele joacă înainte să ajungă pe trotuare… Frunzele sunt galbene, roşii, verzi, frumoase, dar nu prea contează, până la urmă tot gri vor fi. Un copil îl priveşte lung pentru că e înarmat cu… de toate. Totuşi, nu poate fi distrat de lucruri “mărunte”, poate mai târziu. A venit aici pentru a-şi face meseria. Nu este prea interesat de ce se întâmplă, mai mult ochii sunt preocupaţi de detalii – ochii altor oameni, căci ai lui sunt obosiţi. Poţi citi oboseala, uneori. Este aşteptat în redacţie şi bucuros se îndreaptă spre casă, lasă să-i scape şi un surâs. A fost o zi bună, mai ales că a avut o echipă prietenoasă cu care a lucrat.

Cerul este roşu…
Soţia lui e fericită, şi-a dorit să ajungă la spectacolul de balet. Şi este acolo, în sfârşit. Poate mai fericită este că e lângă soţul ei. Clipele sunt preţioase, tot atât de preţioase pentru amândoi. Tânăra este prinsă în zbor, poalele rochiei îi sunt aripi, iar muzica – vântul ce-i zboară prin plete. Faţa şi braţele îi sunt luminate, ba acestea mai şi reflectă lumina, restul nu are o linie de contur clar definită. În fundal sunt cei ce o ajută pe lebădă să-şi ia zborul, alţii aşteaptă să o prindă, dar tot ce-ţi rămâne în minte sunt sunt pleoapele aproape închise şi mânile ce caută ţărmul. Acum chiar că este împlinit, se consideră norocos că are o comoară sub braţ, dar nu este noroc… este un dar. Oamenii se ridică în picioare pentru a aplauda. Mica lebădă reuşeste să dispară şi să apară din nou, pentru a se pleca la aplauzele necunoscuţilor. Soţia zâmbeşte şi-l stânge de mână… Vorbele deranjează, clipele curg. Acasă, când totul doarme este numai el şi imaginile, ce rămân pentru mult timp imprimate în mintea lui şi pe hârtie.
Ai cui sunt cei doi ochi? Cine este omul din umbră? Este fotojurnalistul de la redacţie, îl recunosc după amprentele ce uită să le şteargă… este cu siguranţă el.

 Încă puţin… iar e dimineaţă…

Nu puteam să fiu indiferentă şi pasivă, era, totuşi, o zi importantă pentru mine. Trebuia să-mi fac bagajele şi să mă mut, mi s-a spus că nu mai puteam locui în casa de care mă ataşasem aşa de mult în cele, aproximativ nouă luni de zile . Nu-mi era frică de călătorie, doar că era prima. Trăiam, chiar dacă mulţi nu ştiau aceasta. Nici eu nu ştiam prea multe dar era destul pentru doi ochi, care mai tot timpul erau închişi, întunericul îşi avea atunci rolul lui. Dar până acolo, era ziua în care trebuia să văd lumina şi s-o iau de la început!

Cu siguranţă am ştiut că se merită, pentru că Dumnezeu mi-a spus despre culori. Nu a fost  o problemă prea mare călătoria, de fapt, detaliile contau mai mult. Succesul călătoriei depindea de timpul în care o începeam. M-am gândit că înţelept lucru ar fi s-o încep atunci când sunt odihnită şi nu sunt flămânda. Şi, pentru că era un loc special pentru mine, şi acum este, am savurat ultimul prânz, la măsuţa care niciodată nu mai ştiam unde este în mica mea încăpere, cert este că mereu se servea mâncare bună. Încă mai simţeam gustul ei, când, pe la vreo ora trei după masă m-a întâmpinat la destinaţie femeia, o ţin minte pentru că ochii ei frumoşi au fost primul lucru pe care l-am văzut. Mai erau câţiva oameni îmbrăcaţi ciudat, în halate albe. “Felicitări doamnă, aveţi o fetiţă”, a spus unul dintre halatele albe. Aparent, nu mai eram un mister şi 22 noiembrie devenise ziua mea.

După mai bine de 20 de ani de la explozia Reactorului 4 al Centralei atomice de la Cernobîl, persoanele afectate de emisiile radioactive şi rămase în viaţă, încearcă să trăiască ca şi toţi ceilalţi. „La o lună de la producerea exploziei, autorităţile locale m-au găsit la iaz, unde eram cu un prieten. M-au luat şi m-au dus la primăria din Ialoveni, iar apoi în Ucraina”, spune Andrei Cojuşneanu, singurul “lichidator” din s. Malcoci, rn. Ialoveni.

Cum aţi ajuns să fiţi printre lichidatorii efectelor accidentului produs la Centrala atomoelectică de lângă oraşul Cernobîl?
În 1986 lucram şofer pentru Asociaţia Spaţiilor Verzi. Mă gândeam că s-ar putea să fiu şi eu dus la Cernobîl pentru că în timpul îndeplinirii serviciului militar în Republica Cehă am activat ca şi chimist. În ziua de 4 iunie un oficial mi-a dat o citaţie prin care trebuia să mă prezint la primărie. Am fost condus până la primărie şi mi s-a spus că voi face parte din cel de-al doile convoi de “lichidatori” din Moldova.

Ce aţi făcut când aţi aflat de acest ordin? 
Nu am reuşit să fac prea multe. Direct de la Pimărie am fost urcat într-un autobus care s-a îndreptat spre Ucraina. Nu am putut vorbi cu soţia şi nici nu mi-am luat rămas bun de la cei trei fii pe care-i aveam?

Cum arăta oraşul şi la ce v-aţi gândit atunci când aţi ajuns în Cernobîl?
Oraşul se pregătea, înainte de accident, să sărbătorească 1 mai. Când am ajuns acolo peste tot atârnau drapeluri, doar că oraşul era pustiu, totul era abandonat. Casele erau închise cu obloane. Nu mai văzusem aşa ceva, dar ştiam de pericolul radiaţiilor, chiar dacă nu se vedeau radiaţiile produceau mult rău.

Ce aţi făcut pe teritoriul radiat şi cât timp aţi stat în Ucraina?
Am fost cazaţi în corturi la vreo 30 de km de oraşul Cernobîl. Alţii stăteau pentru mai mult timp iar mie mi s-a permis să mă întorc acasă după o lună pentru că aveam studii superioare şi trei copii. Responsabilitatea mea era să măsor nivelului radiaţiilor cu un aparat de detectare şi măsurare care avea defecţiuni. Trebuia să luăm aceste măsurători în satele din jurul Cernobâlului. Lucram în ture, unii ziua iar alţii noaptea.

Ce fel de echipamente şi costume de protecţie foloseaţi?
Aveam costume de militari, primeam costume noi la fiecare zece zile. O singură dată am avut costum special de protecţie, atunci când am fost pe teritoriul Reactorului 4. Şi aparatele cu care lucram erau vechi şi aveau defecţiuni.

Care au fost urmările accidentului de la Centrală asupra sănătăţii dvs. şi asupra familiei dvs?
Nu simţeam efectele radiaţiilor atunci când eram la Cernobîl. Sănătatea mea a început să se înrăutăţească după ce m-am întors acasă. În primul rând a avut de suferit sistemul nervos iar apoi au apărut dureri de ficat, tensiune, diabet zaharat, hepatită cronică. În anul 1995 am primit grupa de invaliditate de gradul II. La doi ani după ce m-am întors acasă mi s-a mai născut un fiu. Acum este student, suferă de aceleaşi boli de care sufăr şi eu şi are grupa de invaliditate I. El este nevoit să aibă o dietă alimentară specială. Nu am ştiut că copilul va fi afectat.

Cât de des vă amintiţi şi vorbiţi despre explozia Reactorului?

Îmi amintesc şi simt urmările accidentului asupra sănătăţii în fiecare zi. Îmi este foarte greu să mă gândesc la ce s-a întâmplat, pentru că foarte multă lume a avut de suferit de pe urma acestei catastrofe. Nu cred că oamenii vor putea uita vreodată efectele Cernobîlului, poate doar acei care nu cunosc despre pericolul acestuia.