Maidanezi “scumpi”

Doi maidanezi pe str. Vlaicu Pârcălab din capitală

Un tânăr din or. Chişinău, Eugen Ghileţchi, a fost muşcat de un maidanez în timp ce trecea prin Grădina Publică Ştefan cel Mare. Eugen povesteşte cu haz de acea întâmplare. „Mergeam liniştit, când, deodată, un câine mi-a sărit în faţă şi a început să latre. M-am oprit şi aşteptam să se linişteasca, iar un alt câine m-a muşcat de picior”, mărturiseşte tânărul.

 Aceasta nu este unica întâmplare de acest gen. Oamenii se aleg, fie cu răni, fie cu sperieturi zdravene.
Din fericire, Eugen a scăpat doar cu o muşcătură uşoară, o pereche de pantaloni găuriţi şi un „prieten”, pe care-l întâlneşte ori de câte ori trece prin Grădina Publică pentru că “medicul mi-a recomandat să urmăresc câinele…”, povesteşte Eugen.

 

Vizualizează prezentarea

 

Amprente…

E dimineaţă…
…ei sunt aici, doi oameni de diferite părţi ale baricadei, nici nu ştiu că sunt în aceeaşi barcă. Totuşi, cineva le-a spus că trebuie să facă ceva ce este drept… Trebuie să lupte, nu-şi dau prea bine seama pentru ce, dar nu e timp de gândit, totul se face rapid. Zilele încep înainte să se sfârşească, pentru unii ele nu mai vin, alţii se întreabă “de ce?” Într-un colţ întunecos, rece şi murdar al clipei ce nu trece, curg lacrimile unui copil… iar femeia – ea nu mai are lacrimi, le-a dat pe toate fiilor ei atunci când i-a strâns la piept pentru ultima dată… vedem departe figura ei ştearsă şi uscată de dorul după pace. Şi mâna noastră e prea scurtă pentru a-i aranja eşarfa care-i acoperă capul. Sunt trişti doar cei ce trăiesc… Dincolo de clipă, în umbră, este cineva care te lasă să priveşti această scenă, prin ochii lui. Ştiu că este acolo, i-a rămas amprenta pe o margine. Cum are să mai treacă clipa, doar acesta a prins-o în capcana numită “fotografie”. Şi acum, cine va mai şterge obrajii copilului?  A fost la vânătoare, sarcina lui era să rămână în viaţă până mâine, iar prada lui, ar fi vrut să nu o aducă acasă…

 

noiembrie 22

noiembrie 22

Nu puteam să fiu indiferentă şi pasivă, era, totuşi, o zi importantă pentru mine. Trebuia să-mi fac bagajele şi să mă mut, mi s-a spus că nu mai puteam locui în casa de care mă ataşasem aşa de mult în cele, aproximativ nouă luni de zile . Nu-mi era frică de călătorie, doar că era prima. Trăiam, chiar dacă mulţi nu ştiau aceasta. Nici eu nu ştiam prea multe dar era destul pentru doi ochi, care mai tot timpul erau închişi, întunericul îşi avea atunci rolul lui. Dar până acolo, era ziua în care trebuia să văd lumina şi s-o iau de la început!

 

“cernobîl” – poate fi sau nu uitat?

“Cernobîlul nu va fi uitat niciodată”
Spune Andrei Cojuşneanu, unul dintre cei  3.500 de moldoveni “lichidatori” ai urmărilor catastrofei de la Cernobîl

După mai bine de 20 de ani de la explozia Reactorului 4 al Centralei atomice de la Cernobîl, persoanele afectate de emisiile radioactive şi rămase în viaţă, încearcă să trăiască ca şi toţi ceilalţi. „La o lună de la producerea exploziei, autorităţile locale m-au găsit la iaz, unde eram cu un prieten. M-au luat şi m-au dus la primăria din Ialoveni, iar apoi în Ucraina”, spune Andrei Cojuşneanu, singurul “lichidator” din s. Malcoci, rn. Ialoveni.